Activităţi suplimentare întreprinse de D.S.V.S.A. Constanţa în perioada 14-20.10.2024

În baza colaborării dintre D.S.V.S.A. Constanța și unitățile de învățământ superior, în data de 14 octombrie 2024, studenți din cadrul Facultății de Medicină Veterinară București au vizitat trei unități de profil, respectiv o fermă de găini ouătoare și centru de ambalare ouă, Herghelia Mangalia și un centru de expediere moluște bivalve vii.

În cadrul acestei activități au fost sub îndrumarea cadrelor didactice din cadrul facultății și în coordonarea personalului tehnic specializat din cadrul D.S.V.S.A. Constanța au fost aprofundate activități practice privind sănătatea și bunăstarea animalelor de fermă, precum și cerințe legislative de siguranță alimentară privind comercializarea ouălor și a moluștelor bivalve vii către consumatorul final.

De asemenea, în data de 20 octombrie 2024, la solicitarea și împreună cu reprezentanți ai I.P.J. Constanța și Poliția locală Cobadin a fost efectuată o acțiune de control având ca tematică comercializarea animalelor vii în contextul evoluției pe teritoriul județului Constanța a pestei micilor rumegătoare. Acțiunea de control s-a desfășurat în localitatea Cobadin, în zonele unde se comercializează animale vii și produse alimentare de origine animală.

În urma acțiunii de control, nu au fost identificați proprietari de animale și nici animale vii din speciile ovină și caprină, iar din punct de vedere al siguranței alimentare au fost verificate mijloace de transport produse de origine animală și producători particulari care comercializau produse lactate. Producătorii particulari verificați au fost consiliați cu privire la tipul documentelor sanitare veterinare necesare comercializării produselor alimentare.