Sărbători de iarnă 2024

În scopul prevenirii răspândirii pestei porcine africane, Centrul de Local de Combatere a Bolilor al Judeţului Constanţa a adoptat “Planul pentru controlul şi combaterea pestei porcine africane în România“ şi a dispus implementarea măsurilor cuprinse în acest plan: efectuarea de controale în vederea depistării creşterii ilegale de porci la nivelul stânelor, cantoanelor, monitorizarea mişcării de porci mistreţi peste frontiera, etc.

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradițional, consumul unor cantități de alimente de origine animală crește, se vor intensifica  controalele sanitare veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă, în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de porc și alte produse de origine animală și nonanimală destinate consumului uman pentru asigurarea unui climat de siguranţă pe întreg lanţul alimentar şi implicit pentru protecţia consumatorului.

În același timp, DSVSA Constanţa recomandă populaţiei să achiziţioneze produsele alimentare (implicit carnea de porc şi produsele cu specific tradiţional) numai din unităţi autorizate sau înregistrate sanitar veterinar.

Tot în acest sens, menţionăm că sacrificarea porcilor pentru consum public se realizează numai în abatoare autorizate, unde se realizează obligatoriu şi examenul trichineloscopic, carnea rezultată fiind marcată în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

Sacrificarea porcilor în gospodăriile populaţiei se realizează numai pentru consum familial, examenul trichineloscopic în aceste cazuri, fiind efectuat în mod obligatoriu, de către proprietarii animalelor, în locaţiile stabilite la nivelul județului Constanţa.

Examenul trichineloscopic este metoda principală de decelare a parazitului Trichinella spp. din carnea de porc, mistreţ, urs, cal, nutrie, parazit care poate provoca afecţiuni ce se pot finaliza chiar cu decesul persoanelor care au consumat carne infestată.

Localizările cele mai frecvente ale larvelor sunt în  muşchii de la baza limbii, diafragma şi pilierii diafragmatici, muşchii maseteri, muşchii intercostali, precum şi muşchii profunzi ai cefei, acestea constituind baza anatomică pentru proba recoltată în vederea analizării.

Sacrificarea porcilor şi consumarea lor în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii consumatorilor.

Aceştia  se supun unui risc major putându-se  îmbolnăvi de trichineloză, care se poate realiza prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conţine larve infestante.

Nu trebuie consumată nicio parte anatomică din porcul crescut în gospodăriile particulare, până la efectuarea examenului trichineloscopic şi comunicarea  rezultatului.

Contaminarea se face exclusiv pe cale digestivă prin consumul de carne infestată cu Trichinella spp.

Principalul rezervor al parazitului Trichinella spp. îl constituie animalele sălbatice de pe lângă locuinţe: şobolani, şoareci, câini, pisici, porci.

Prevenţia – controlul sanitar veterinar al cărnii de porc prin examen trichinoscopic; achiziţionarea cărnii de porc numai  din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi prevenirea infestării porcilor prin deratizari pentru distrugerea rozătoarelor, respectiv a sobolanilor.

Debut – la o săptămână, apar simptome digestive şi se recomandă prezentarea la o unitate sanitară.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa asigură examinarea trichineloscopică în punctele special amenajate aflate în sediul DSVSA Constanţa, Piaţa Griviţei şi în cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din oraşele Mangalia, Cernavodă, Medgidia și Hârșova.

Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în BND, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în BND.

LOCAŢII unde se poate efectua examenul trichineloscopic

NR. CRT.

LOCAŢIA

TELEFON

1

DSVSA CONSTANŢA – şos Mangaliei, nr. 78

0769/054210

2

CSVSAO CONSTANŢA 2 – Piaţa Griviţei

0784/206.514

3

CSVSAO CERNAVODĂ – str. Medgidiei, bloc H1

0774/621.917

4

CSVSAO MANGALIA – str. Rozelor, nr. 15 – 17

0784/206.510

5

CSVSAO Hârșova – str. Plantelor, bl. P5

0784/206.524

De asemenea, examinarea trichineloscopică mai este asigurată în 42 de Circumscripţii de Asistenţă Veterinară diseminate pe teritoriul judeţului, conform tabelului anexat:

NR. CRT.

LOCAŢIA

TELEFON

1. Băneasa 0766/439513
 2. Ion Corvin 0766/439513
3. Oltina – Dobromir 0766/439513
 4. Ostrov 0768/473356
 5. Topalu 0722/313176
 6. Mihail Kogălniceanu 0752/029961
 7. Istria 0722/562677
 8. Cogealac 0747/383992
 9. Ciocârlia 0729/601250
 10. Cobadin 0729/601250
 11. Deleni 0749/582897
 12. Petroșani 0749/643722
 13. Adamclisi 0722/224334
 14. Tuzla 0722/452410
 15. Techirgghiol – Eforie 0744/312501
 16. Bărăganu + Mereni 0728/853284
 17. Topraisar + Pecineaga 0723/624651
 18. Amzacea – Comana 0744/344418
 19. Hârșova – Saraiu 0746/061627
20. Ciobanu – Gârliciu 0729/237872; 0762/268840
 21. Constanța 0744/288824
 22. Crucea 0746/061627
 23. Nicolae Bălcescu 0726/030285
 24. Mangalia + Limanu 0766/439837
 25. Albești 0735/229702
 26. Dumbraveni 0740/979337; 0723918898
 27. Independența 0740/979337; 0723918898
 28. Negru Vodă – Cerchezu 0721/856604
 29. Castelu 0722/734500
 30. Valu lui Traian – Murfatlar 0737/832993
 31. Peștera 0722/734500
 32. Ovidiu 0721/255958
 33. Lumina 0721/203206
 34. Corbu 0721/388213
 35. Târgușor 0761/617323
 36. Grădina 0747/383992
 37. Rasova – Siliștea 0747/383973
 38. Cernavodă 0724/501361
 39. Tortoman – Medgidia 0787/763272
 40. Saligny – Mircea Vodă – Seimeni 0721/565166; 0788303293
 41. Aliman 0744/807328

Programul de funcţionare, la sediul DSVSA Constanța, este  luni – sâmbătă, de la ora 800 la ora 1500, iar în zilele de duminică de la ora 800 la ora 1700, iar la nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale, programul de funcționare este luni – sâmbătă, de la ora 800 la ora 1630, iar în zilele de duminică de la ora 800 la ora 1400.

Tariful de examinare pentru porcul domestic este de 30,94 lei, TVA inclus.

Este interzisă vânzarea porcilor vii şi comercializarea cărnii de porc în locuri neaprobate sanitar veterinar.

Totodată, în această perioadă, prin echipe special desemnate, DSVSA Constanţa va asigura verificarea condiţiilor sanitar veterinare de producere, prelucrare, depozitare, livrare, transport şi comercializare pe întreg lanţul alimentar în unităţi de vânzare cu amănuntul de tipul carmangerii, măcelării, magazine desfacere carne, hale şi pieţe agroalimentare, magazine alimentare, supermarket, hipermarket, brutării, laboratoare cofetărie – patiserie, unităţi de alimentaţie publică.

Se asigură serviciul de permanenţă în perioadele 27.11.2024 – 24.12.2024, iar neconformităţile sau abaterile de la legislaţia sanitară veterinară sesizate pot fi comunicate la numărul de telefon 0786/577.007, precum şi la număr de telefon “Call Center” ANSVSA 0800.826.787.